Vremuri negre

           In ultima vreme nu am mai avut timp sa va scriu, fiind ocupat aproape tot timpul. Despre ce scriu aici, este sumbru si cat se poate de ,,neiertator". Ca sa va introduc in tema sa incep cu expozitiunea:
           Miercuri, 25 noiembrie, o zi obisnuita in care, dupa fiecare ora obositoare ieseam in pauza-bineinteles acea pauza mizera de 5 minute, cu sistemul nostru ,,bine pus la punct". Revenind la idee: ieseam afara si imi vedeam colegii de la alte clase, vorbeam subiecte clasice si ne gandeam la ce note proaste vom lua orele urmatoare. Unul dintre acesti colegi cu care mai reuseam sa discut, era Ana. Nici nu ne gandeam, noi toti la ce avea sa se intample. Intr-un sfarsit clasa noastra terminase orele. Dupa un timp eu ajung acasa si incep sa scriu. Primesc un telefon, raspund si pixul imi cade din mana. Ana a avut un accident de masina, pe trecerea de pietoni, in fata scolii...
            Noaptea 25-26 noiembrie: Pur si simplu nu puteam sa adorm, gandindu-ma mereu la Ana si la ce ar putea sa pateasca....
            A doua zi la scoala: o scoala de lacrimi si cuvine de regret...toata lumea se impaca cu toata lumea, doar cativa mitocani erau care o vorbeau de rau pe Ana. Si tot asa au trecut zilele ca si cand ar fi fost ani, cu fiecare minut care trece ne dam seama si cat de dor ne e de Ana si cat de mult tinem la ea...In fiecare zi primim cate un semn bun din partea ei: a miscat ceva sau cel mai bun: aproape respira singura.
             Ana e una dintre cele mai bune persoane din scoala, si poate din lume...Are intotdeauna o vorba buna pentru fiecare in parte, nu vorbeste pe nimeni de rau, are o personalitate bine echilibrata, e cuminte si invata excelent. Sunt cativa care o apreciau inainte, dar multa lume o apreciaza acum dupa cum am mai spus, si are tot dreptul sa fie. Dar binele intotdeauna sufera, oamenii buni sufera mereu si cei rai scapa...
            Din tot ce aud acum putini spun ca Ana nu mai are nicio sansa, insa cei mai multi sunt optimisti. Eu fac parte din grupul optimisti...Singurele noastre obiective de acum sunt sa o vedem pe Ana cum merge zambitoare spre scoala, intra in curtea scolii cu ghiozdanul in spate si ne imbratisaza pe toti, noi o vrem pe Ana inapoi... E un prieten drag, pe care nu ne putem permite sa il pierdem. Pe Ana o ajuta acum orice gand bun, orice rugaciune, si cu singurata in cateva saptamani poate chiar zile va putea sa vorbeasca. Se spune ca aude acum...
            Eu sper sa revin cu vesti bune, deci pentru toti cititorii blogului meu: promit ca o sa va tin la curent.

November rain

When I look into your eyes
I can see a love restrained
But darlin' when I hold you
Don't you know I feel the same
'Cause nothin' lasts forever
And we both know hearts can change
And it's hard to hold a candle
In the cold November rain
We've been through this such a long long time
Just tryin' to kill the pain
But lovers always come and lovers always go
An no one's really sure who's lettin' go today
Walking away
If we could take the time to lay it on the line
I could rest my head
Just knowin' that you were mine
All mine
So if you want to love me
then darlin' don't refrain
Or I'll just end up walkin'
In the cold November rain

Do you need some time...on your own
Do you need some time...all alone
Everybody needs some time...on their own
Don't you know you need some time...all alone
I know it's hard to keep an open heart
When even friends seem out to harm you
But if you could heal a broken heart
Wouldn't time be out to charm you

Sometimes I need some time...on my
own Sometimes I need some time...all alone
Everybody needs some time...on their own
Don't you know you need some time...all alone

And when your fears subside
And shadows still remain, ohhh yeahhh
I know that you can love me
When there's no one left to blame
So never mind the darkness
We still can find a way
'Cause nothin' lasts forever
Even cold November rain


Don't ya think that you need somebody
Don't ya think that you need someone
Everybody needs somebody
You're not the only one
You're not the only one 


by Guns n'Roses.
Daca tot suntem in noiembrie, de ce sa nu ne amintim de November Rain?

O zi de duminica

        Astazi, intr-un sfarsit am avut parte de o zi exceptionala. Foarte rar se intampla asa. Intr-un sfarsit eu si 3 prieteni am reusit sa dam de un studio unde sa putem sa repetam. [Nu stiu daca am mai spus, dar fac parte dintr-o trupa de rock.]. M-am simtit foarte bine si chiar am reusit sa cantam de cateva ori o melodie intreaga, perfect. Imi pare rau ca am stat decat doua ore. Au trecut precum 10 minute.
         In drumul spre casa, dupa ce ii lasasem pe cei trei, am avut parte de alte momente placute. Bineinteles, vremelnice, pentru ca toate lucrurile frumoase trec repede. Am trecut prin parcul Eroilor si Romniceanu. Am fost uimit de diversitatea culorilor si nuantelor tomnatice. Multe frunze pe jos, pomi maro, negri si gri, pe aici-pe colo' frunze verzi prin ei. Toate aceste imi ofereau impresia ca ma aflu intr-un tablou, tablou frumos si cu atentie pictat. Amintindu-mi si de melodia cantata la studio, parca nici nu imi venea sa parasesc parcul [acelasi sentiment in ambele]. Din pacate, aparatul meu de fotografiat se odihnea acasa, in sertar. Poate ca maine voi trece din nou pe acolo sa va impartasesc si voua acele minunate picturi. Ce a fost interesant, a fost ca si pe strazi arata aproape la fel. Cel putin pomii aratau la fel. In rest, acelasi peisaj binecunoscut: gunoaie, si oameni prea grabiti sa stea un pic pe loc, sa uite de griji si sa inspire aerul molipsitor de toamna. Ei bine, mica mea excursi nu se termina pana nu vad un drogat in autobuz, isotit de punga lui. In cele din urma ajung acasa si va scriu, aici...