O zi de duminica

        Astazi, intr-un sfarsit am avut parte de o zi exceptionala. Foarte rar se intampla asa. Intr-un sfarsit eu si 3 prieteni am reusit sa dam de un studio unde sa putem sa repetam. [Nu stiu daca am mai spus, dar fac parte dintr-o trupa de rock.]. M-am simtit foarte bine si chiar am reusit sa cantam de cateva ori o melodie intreaga, perfect. Imi pare rau ca am stat decat doua ore. Au trecut precum 10 minute.
         In drumul spre casa, dupa ce ii lasasem pe cei trei, am avut parte de alte momente placute. Bineinteles, vremelnice, pentru ca toate lucrurile frumoase trec repede. Am trecut prin parcul Eroilor si Romniceanu. Am fost uimit de diversitatea culorilor si nuantelor tomnatice. Multe frunze pe jos, pomi maro, negri si gri, pe aici-pe colo' frunze verzi prin ei. Toate aceste imi ofereau impresia ca ma aflu intr-un tablou, tablou frumos si cu atentie pictat. Amintindu-mi si de melodia cantata la studio, parca nici nu imi venea sa parasesc parcul [acelasi sentiment in ambele]. Din pacate, aparatul meu de fotografiat se odihnea acasa, in sertar. Poate ca maine voi trece din nou pe acolo sa va impartasesc si voua acele minunate picturi. Ce a fost interesant, a fost ca si pe strazi arata aproape la fel. Cel putin pomii aratau la fel. In rest, acelasi peisaj binecunoscut: gunoaie, si oameni prea grabiti sa stea un pic pe loc, sa uite de griji si sa inspire aerul molipsitor de toamna. Ei bine, mica mea excursi nu se termina pana nu vad un drogat in autobuz, isotit de punga lui. In cele din urma ajung acasa si va scriu, aici...