Pe frontul de vest nimic nou -Erich Maria Remarque

     Deci, cum v-am promis ca o sa va scriu rezumatul cartii ei bine, ma tin de cuvant. Here we go.
     Cartea este defapt un monolog, al lui Paul Baumer (personajul principal). Intamplarile petrecute de el sunt relatate la persoana I.
     ,,Ne aflam la 9 kilometri in spatele frontului", incepe Paul. Grupa din care facea el parte tocmai plecase din primele linii ale frontului si tocmai terminau de mancat. Acest inceput este defapt o intriga. Mai departe se descrie ratia de mancare si mai ales importanta portie de tigari pentru fiecare soldat. Dupa aceasta descriere incepe expozitiunea propriu-zisa , adica, aflam alte personaje, si cum au ajuns ele pe front. Crud este faptul ca ei aveau intre 17 sau 25 de ani. Oameni tineri. A fost o realitate. Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Paul a fost Stanislaus Katezinsky, dealtfel si conducatorul grupei lor. In timp ce ei savurau mancarea, momente care vor aduce fericirea pe fata cititorului deoarece momentul mesei este ca o relaxare din toata vrajba si urgia frontului. Toti oamenii impreuna cu Paul au fost intr-o clasa la liceu. Si dirigintele lor, i-a obligat prin cuvinte inaltatoare sa se duca la razboi. Oamenii din orase si sate vedeau razboiul ca pe ceva demn de onoare , insa, in realitate nu era decat ceva care te transforma intr-o bestie.
     Un bun exemplu de acest fel este in apararea de la cimitir. Cum se intorceau ei din primele linii au fost luati prin surprindere de obuzele inamicilor. (englezi). Pe acolo se afla un cimitir. Stiti, cum e pamantul ala usor ridicat deasupra fiecarui mormant, sodatii se adaposteau acolo sau in palnia unui obuz deja explodat. Cum ne explica Paul , un obuz nu poate pica de doua ori in acelasi loc. Dupa toata aceast cosmar soldatii isi ridica usor capul. Ni se descrie o imagine apocaliptica a unor sicrie iesite la suprafata cu bucati de oameni si sange peste tot. Cruci rupte si oameni care urla. Un tanar, care intrase cu Paul intr-un dialog, inainte de atac, avea acum abdomenul zdrobit, intr-o supa de oase si mate.
     Intr-o alta lupta pe front de data asta asteptau in trnsee sa iasa la atac. Intotdeauna nou venitii erau fricosi. Exista cazuri in care soldatii se luau la bataie cu cei care sufereau de frica, calmandu-i. La atac, cand ieseau din transee incepeau sa urle mitralierele. Soldatii erau secerati. Atii incercau sa taie sarma ghimpata. Plasau capcane, aruncau grenade de mana, si se luptau crp la corp. Acest fel de lupta este la fel de crud. Aflam ca baioneta se rupea cateoata si nu mai puteau sa o foloseasca, astfel ei omorau inamici cu sapa; si inamicii- francezi sau englezi, tot tineri erau.
     ,,Pentru mine, frontul e o valtoare halucinanta.(...) Pamant- pamant -pamant!. Pamant, cu cutele, cu gropile, si cu adanciturile tale, in care te poti arunca si pitula. Pamant - in inclestarea groazei, in spasmul distrugerii, in urletul de moarte al exploziilor, tu ne-ai dat uriasul val imbietor al vietii castigate" . Aceasta este o strigare de slavirea a soldatilor pentru pamant, in care se puteau ascunde.
     Inca un aspect ingrozitor este descris atunci cand ei se indreptau spre front. Tot luati printr-un atac surpriza, un detasament de calareti treceau pe acolo. Caii au fost loviti din plin de obuze si sfartecati. Unora, printro descriere macara, le atarnau matele pe afara in timp ce mergeau si urlau. Unii oameni strigau sa ii impuste direct ca sa nu se mai chinuie.
     Dupa un anumit timp petrecut in razboi soldatii aveau dreptul la ,,permisie" .Un fel de concediu. Aici am gasit partea care m-a revoltat. Paul a ajuns acasa pentru 14 zile. Se intalneste cu mama, tatal si sora lui. Iese cu tatal si cu prietenii lui la o bere. Acesti prieteni ai parintelui tot spun de strategii si de tactici care ar putea aduce victoria in razboi. Si cum am spus si la inceput, se gandeau la razboi ca la ceva bun si demn de respect. Paul statea si se uita neputincios la acei prosti. Ei nu stiau ca acolo sunt actiuni demne de infern si sange. Oameni morti, ciuruiti de gloante si obuze, palnii umplute cu moloz si sange, sarma ghimpata, transee baioete rupte infipte in oameni, raniti, zgomote si bubuituri ca de iad, frica, panica si uzura. Toate astea caracterizate printr-un singur cuvant: razboi. Dupa ce a plecat de la masa, pe strada, Paul a auzit tramvaiul si s-a lasat repede la pamant crezand ca este vreun foc de artilerie. Dupa permisie s-a intors pe front. Acolo, el nu mai era obisnuit cu ,,salbaticia". Asa incat a injunghiat un soldat francez intr-o palnie adanca de obuz si dupa aceea a inceput sa il ingrijeasca. Dar fara reusita.
     Si a trecut mai mult timp. Intr-o zi, ranit de o explozie a murit si Kat.(Katezinsky). A fost ultimul lui prieten. Ceilalti erau dusi demult. Zilele care se scurgeau, (1918) nu mai erau asa groaznice. Parca si razboiul se plictisise. Dar Paul ,,A cazut in octombrie 1918, intr-o zi care s-a scurs atat de linistit pe campul de lupta incat comunicatul oficial s-a putut margini la fraza: Pe frontul de vest nimic nou. A fost gasit cu fata in jos, rasturnat in tarana, ca si cum ar fi dormit. Cand l-au intors, au vazut ca nu s-a putut chinui mult ; trasaturile lui aveau o expresie atat de senina, incat parea aproape multumit."
     Si asa se termina. Un fragment prea scurt. Cititi cartea. Eu am gasito la un anticariat dar voi puteti sa o luati de la colectia aia... Adevarul parca. Nu stiu sigur. Doar cititi-o.
     End.