Iarna de Vasile Alecsandri

,,Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada;
Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi,
Raspandind flori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!
Cu o zale argintie se imbraca mandra tara;
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete printre anii trecatori.

Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare,
Ca fantasme albe plopii insirati se perd in zare,
Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.

Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare
Straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare.
Intr-o sanie usoara care trece peste vai ...
In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai."

Frumos. Trecut.

Decembrie

        Iata ca am ajuns si in decembrie. Am inceput sa scriu din ce in ce mai rar din cauza lipsei de timp. Si totusi, am atatea sa va spun.
        Pe mine gerul m-a luat pe neasteptate. Era o zi friguroasa. Eu eram pe langa Palatul Copiilor, in Tineretului cu niste tovarasi. Deodata, a inceput sa ninga. Dupa cam 30 de minute, zapada era de 10-20 cm. Am inceput sa ne batem, si sa ne tavalim unii pe altii, precum ar face orice copil sau adult cu minte de copil. Eu insa nu eram prea bucuros. Mie nu imi place frigul, si parca, ca o pedeapsa am plecat ud fleasca de acolo. Nu imi mai simteam degetele de la picioare, nasul, mainile, si cred ca aveam zapada si in geaca. Si amicii mei erau la fel. Plecasem singur, spre casa, luand drumul spre Piata Unirii. Ma urcasem in 313. Nu era nimeni. M-am asezat pe scaunul de langa caloriferul acela mic. Caldura?De unde? Nu era. Simteam cum deger. Tremuram din toate incheieturile. Jos, pe podea, de sub adidasi, curgea apa. M-am descaltat si descopar ca sosetele mele erau imbibate de apa. Le storc si ma incalt. Tot frig. Momente groaznice in care te gandesti numai la faptul ca ai da orice ca sa ajungi acasa. Orice rasuflare a mea era mana cereasca pentru mainile mele, lipsite fiind de manusi. Dimineata, cand am plecat de acasa nici nu imi inchipuiam cat de mult va ninge. Intr-un sfarsit ajung la Unirea. Se deshid usile. ,,Ohhh Doamne" . Fix in momentul ala realiizasem ca in autobuz era defapt cald. Fulgii de nea cadeau cu furie asupra mea si imi loveau fata cu cruzime, intepat fiind de sute de mii de ori. Inaintam prin frig cu greu, nu priveam intr-un punct fix, poate ca nici nu priveam, mintea imi era paraliazata practic doar picioarele imi functionau, zgomotele erau estompate, nimic si nimic. Dupa 45 de minute ajung acasa. Nu stiu cum am ajuns. O minune.
      Si de atunci evit sa ies pe afara de multe ori. Insa, am mai iesit. Intr-o alta zi ma aflam in tramvai. Eram un pic mai bine imbracat insa altceva mi-a atras atentia. Un copil rrom/tigan cersea:
,,Deschide usa crestine,
C-am venit si noi la tine.
Daca nu deschizi usa,
Intru pe geam si-ti fur tot".
      Eu cred ca este ceva de ,,no comment". Defapt, nu ar trebui sa fiu uimit ca totusi e Romania, nu? Lasand la o parte intamplarea asta, vroiam sa mai scriu de mocirla din oras. Eu cred ca iarana, cand ninge ne aflam intr-o cocina. Umezeala, zapada mizerabila, pe bulevarde si in centru. Oare masinile de dezapezire isi fac corect treaba? Cand ies afara din autobuz sau tramvai calc direct intr-o mocirla de-asta teribila, in care desigur se gasesc ambalaje, mucuri de tigara sau doze de suc.
        In ultimele cuvinte as vrea sa va pomenesc de Ana. S-au auzit multe. Ca e bine, ca e rau. Acum in ultima saptamana nu am mai auzit nimic. Eu sunt optimist in continuare in privinta ei. Sper ca si voi la fel...
      Cam atat am sa va spun, sper sa mai scriu saptamana urmatoare...

Vremuri negre

           In ultima vreme nu am mai avut timp sa va scriu, fiind ocupat aproape tot timpul. Despre ce scriu aici, este sumbru si cat se poate de ,,neiertator". Ca sa va introduc in tema sa incep cu expozitiunea:
           Miercuri, 25 noiembrie, o zi obisnuita in care, dupa fiecare ora obositoare ieseam in pauza-bineinteles acea pauza mizera de 5 minute, cu sistemul nostru ,,bine pus la punct". Revenind la idee: ieseam afara si imi vedeam colegii de la alte clase, vorbeam subiecte clasice si ne gandeam la ce note proaste vom lua orele urmatoare. Unul dintre acesti colegi cu care mai reuseam sa discut, era Ana. Nici nu ne gandeam, noi toti la ce avea sa se intample. Intr-un sfarsit clasa noastra terminase orele. Dupa un timp eu ajung acasa si incep sa scriu. Primesc un telefon, raspund si pixul imi cade din mana. Ana a avut un accident de masina, pe trecerea de pietoni, in fata scolii...
            Noaptea 25-26 noiembrie: Pur si simplu nu puteam sa adorm, gandindu-ma mereu la Ana si la ce ar putea sa pateasca....
            A doua zi la scoala: o scoala de lacrimi si cuvine de regret...toata lumea se impaca cu toata lumea, doar cativa mitocani erau care o vorbeau de rau pe Ana. Si tot asa au trecut zilele ca si cand ar fi fost ani, cu fiecare minut care trece ne dam seama si cat de dor ne e de Ana si cat de mult tinem la ea...In fiecare zi primim cate un semn bun din partea ei: a miscat ceva sau cel mai bun: aproape respira singura.
             Ana e una dintre cele mai bune persoane din scoala, si poate din lume...Are intotdeauna o vorba buna pentru fiecare in parte, nu vorbeste pe nimeni de rau, are o personalitate bine echilibrata, e cuminte si invata excelent. Sunt cativa care o apreciau inainte, dar multa lume o apreciaza acum dupa cum am mai spus, si are tot dreptul sa fie. Dar binele intotdeauna sufera, oamenii buni sufera mereu si cei rai scapa...
            Din tot ce aud acum putini spun ca Ana nu mai are nicio sansa, insa cei mai multi sunt optimisti. Eu fac parte din grupul optimisti...Singurele noastre obiective de acum sunt sa o vedem pe Ana cum merge zambitoare spre scoala, intra in curtea scolii cu ghiozdanul in spate si ne imbratisaza pe toti, noi o vrem pe Ana inapoi... E un prieten drag, pe care nu ne putem permite sa il pierdem. Pe Ana o ajuta acum orice gand bun, orice rugaciune, si cu singurata in cateva saptamani poate chiar zile va putea sa vorbeasca. Se spune ca aude acum...
            Eu sper sa revin cu vesti bune, deci pentru toti cititorii blogului meu: promit ca o sa va tin la curent.

November rain

When I look into your eyes
I can see a love restrained
But darlin' when I hold you
Don't you know I feel the same
'Cause nothin' lasts forever
And we both know hearts can change
And it's hard to hold a candle
In the cold November rain
We've been through this such a long long time
Just tryin' to kill the pain
But lovers always come and lovers always go
An no one's really sure who's lettin' go today
Walking away
If we could take the time to lay it on the line
I could rest my head
Just knowin' that you were mine
All mine
So if you want to love me
then darlin' don't refrain
Or I'll just end up walkin'
In the cold November rain

Do you need some time...on your own
Do you need some time...all alone
Everybody needs some time...on their own
Don't you know you need some time...all alone
I know it's hard to keep an open heart
When even friends seem out to harm you
But if you could heal a broken heart
Wouldn't time be out to charm you

Sometimes I need some time...on my
own Sometimes I need some time...all alone
Everybody needs some time...on their own
Don't you know you need some time...all alone

And when your fears subside
And shadows still remain, ohhh yeahhh
I know that you can love me
When there's no one left to blame
So never mind the darkness
We still can find a way
'Cause nothin' lasts forever
Even cold November rain


Don't ya think that you need somebody
Don't ya think that you need someone
Everybody needs somebody
You're not the only one
You're not the only one 


by Guns n'Roses.
Daca tot suntem in noiembrie, de ce sa nu ne amintim de November Rain?

O zi de duminica

        Astazi, intr-un sfarsit am avut parte de o zi exceptionala. Foarte rar se intampla asa. Intr-un sfarsit eu si 3 prieteni am reusit sa dam de un studio unde sa putem sa repetam. [Nu stiu daca am mai spus, dar fac parte dintr-o trupa de rock.]. M-am simtit foarte bine si chiar am reusit sa cantam de cateva ori o melodie intreaga, perfect. Imi pare rau ca am stat decat doua ore. Au trecut precum 10 minute.
         In drumul spre casa, dupa ce ii lasasem pe cei trei, am avut parte de alte momente placute. Bineinteles, vremelnice, pentru ca toate lucrurile frumoase trec repede. Am trecut prin parcul Eroilor si Romniceanu. Am fost uimit de diversitatea culorilor si nuantelor tomnatice. Multe frunze pe jos, pomi maro, negri si gri, pe aici-pe colo' frunze verzi prin ei. Toate aceste imi ofereau impresia ca ma aflu intr-un tablou, tablou frumos si cu atentie pictat. Amintindu-mi si de melodia cantata la studio, parca nici nu imi venea sa parasesc parcul [acelasi sentiment in ambele]. Din pacate, aparatul meu de fotografiat se odihnea acasa, in sertar. Poate ca maine voi trece din nou pe acolo sa va impartasesc si voua acele minunate picturi. Ce a fost interesant, a fost ca si pe strazi arata aproape la fel. Cel putin pomii aratau la fel. In rest, acelasi peisaj binecunoscut: gunoaie, si oameni prea grabiti sa stea un pic pe loc, sa uite de griji si sa inspire aerul molipsitor de toamna. Ei bine, mica mea excursi nu se termina pana nu vad un drogat in autobuz, isotit de punga lui. In cele din urma ajung acasa si va scriu, aici...

Cautand in trecut

Am gasit pozele acestea intr-o arhiva veche a unor exercitii facute de mine cu aparatul de fotografiat. Nu stiu daca am mai spus asta dar fotografia este unul dintre hobby-urile mele. Sper sa va placa deoarece le-am ales pe cele mai frumoase. De obicei cand pur si simplu sunt stresat consider pozele, ca o sursa de evadare, ca un portal ce ma duce ,,pe aripile vantului" in cele mai frumoase locuri in care am fost vreodata. Amintindu-mi de momentele placute, fara de griji petrecute doar de mine, aparatul meu de fotogafiat si natura, stresul pleaca si in adancul sufletului retraiesc momentul acela placut in care apas pe buton...

Aerials

,,Life is a waterfall,
We're one in the river,
And one again after the fall.

Swimming through the void
We hear the word,
We lose ourselves,
But we find it all...

Cause we are the ones that want to play,
Always want to go,
But you never want to stay.

And we are the ones that want to choose,
Always want to play,
But you never want to lose.

Aerials, in the sky,
When you lose small mind,
You free your life.

Life is a waterfall,
We drink from the river,
Then we turn around and put up our walls.

Swimming through the void,
We hear the word,
We lose ourselves,
But we find it all...

Cause we are the ones that want to play,
Always want to go,
But you never want to stay.

And we are the ones that want to choose,
Always want to play,
But you never want to lose, ooooo.

Aerials, in the sky,
When you lose small mind,
You free your life.

Aerials, so up high,
When you free your eyes,
Eternal prize.

Aerials, in the sky,
When you lose small mind,
You free your life.

Aerials,so up high,
When you free your eyes,
Eternal prize.."

What can I say? This is one of my favorite songs. System of a Down is a very good band. You should listen the song.

Sa ii spunem ,,D-l Goe..." 2?

Astazi, in drum spre casa, de la scoala eram in autobuz. In spate, erau doua tiganci si un copil presupun ca era al uneia dintre ele. Vestimentatia celor doua era foarte sclipitoare. Cea mai invarsta, care din discutia lor rezulta ca ea era mama baiatului, avea o fusta lunga cu multe flori si o geaca neagra sclipitoare. Cea mai tanara avea blugi albi, chiar incredibil de albi si tot o geaca neagra numai ca nu era sclipitoare. Bineinteles, pentru cineva ca mine, aspectul lor era strigator la cer. In fine... in timpul discutiei lor am observat ceva foarte interesant: baiatul care nu avea mai mult de 4 ani vorbea cu tiganca mai tanara in cuvinte grele, aruncandu-i numai jigniri, semne obscene. ,,In gluma" pentru cei doi deoarece si ea facea acelasi lucru, gandindu-se probabil ca ii da o buna educatie si crestere copilului. Mama acestuia, radea, il batea cu palma peste gura, dar, din punctul meu de vedere nu avea niciun sens sau rost- cum vreti sa ii spuneti.

Mie mi se pare brutal. Un mod brutal si total eronat de a-ti creste copilul. Din punctul meu de vedere acela era un copil distrus, care, atunci cand va fi mare va ajunge ceva gresit, rau, urat, mizerabil....si de ce? ma intreb. Datorita PROSTIEI SI INDIFERENTEI PARINTILOR LUI.

De ce, si iarasi, de ce?......

De profundis by Oscar Wilde

,, ...Suffering is one very long moment. We can't divide it by seasons. We can only record it's moods, and chronicle their return. With us time itself does not progress. It revolves. It seems to circle round one center of pain. The paralysing immobility of a life every circumstance of which is regulated after an unchangeable pattern, so that we eat and drink and lie down and pray, or kneel at least for prayer, according to the inflexible laws of an iron formula: this immobile quality, that makes each dreadful day in the very minutes detail like its brother, seems to communicate itself to those external forces the very essence of whose existence is ceaseless change (...)

For us there is only one season, the season of sorrow. The very sun and moon seem taken from us. Outside, the day may be blue and gold, but the fight that creeps down through thickly-muffed glass of small iron-bared window beneath which one sits is grey and niggard. It is always twilight in one's heart. And in the sphere of thought, no less than in the sphere of time, motion, is no more. The thing that you personally have long ago forgotten, or can easily forget, is happening to me now, and will happen to me again to-morrow. Remember this, and you will be able to understand a little of why I am writting, and in this manner writing...

A week later,I am transferred here. Tree more months go over and my mother dies. No one knew how deeply I loved and honoured her. Her death was terrible to me; but I, once a lord of language, have no words in which to express my anguish and my shame. She and my father had bequeathed me a name they had made noble and honoured, not merely in literature, art, archaeology, and science, but in the public history of my own country, in its evolution as nation. I had disgraced that name eternally. I had made it a low by-word among low people. I had dragged it through the very mire. I had given it to brutes that might take it brutal, and to fools that they might turn into a synonym for folly.

What I suffered then, and still suffer, is not for pen to write or paper to record.

Three months go over. The calendar of my daily conduct and labour that hangs on the outside of my cell door, with my name and sentence written upon it, tells me taht it is May...

Prosperity, pleasure and success, may be rough of grain and common in fibre, but sorrow is the most sensitive of all created things.

Where there is sorrow there is holy ground. Some day people will realise what that means. They will know nothing of life do, - and natures like his can realise it.

When I was brought down from my prison, (...) between two policemen, - waited in the long dreary corridor that, before the whole crowd, whom an action so sweet and simple hushed into silence, he might gravely raise his hat to me, as, handcuffed and with bowed head, I passed him by. men have gone to heaven for smaller things than that.

It was in this spirit, and with his mode of love, that the saints knelt down to wash the feet of the poor, (...) i have never said one single word to him about what he did. I do not know to the present moment whether he is aware that I was even conscious of his action. It is not a thing for which one can render formal thanks in formal words. I store it in the treasure house of my heart. I keep it there as a secret debt that I am glad to think I can never possibly repay. (...) When people are able to understand, not merely how beautiful -'s action was, but why it meant so much to me, and always will mean so much, then, perhaps, they will realise how and in what spirit they should approach me...

The poor are wise, more kind, more sensitive than we are. In their eyes prison is a tragedy in a man's life, a misfortune, a casuality, something that calls for sympathy in others. They speak of one who is in prison as of one who is 'in trouble' simply. It is the phrase they always use, and the expression has the perfect wisdom of love in it..."

...incredible mark of love...

Atrox Consilium...

Afara e innorat...o zi mohorata de octombrie....soarele nu reuseste sa strapunga straturile norilor, ingramaditi asa...ca la un spectacol pe cer. Ei reflecta starea mea de spirit...trist...cu cat mai multa indiferenta in lume...cu atat mai trist ma simt. Vantul matura usor frunzele, cel putin el ca femeile de servici stau, rad si mananca seminte. ,,Bineinteles, se putea altceva?"...mai merg un pic si trebuie sa trec strada, una ca oricare alta: gri, murdara si nu prea circulata. Dar, deodata trece o masina, asa, in viteza...soferul aratandu-i un deget unui batran care se oprise, el nu vazand prea bine...plus ca soferul a mai aruncat o injuratura de zile mari la adresa batranului...trecand peste, merg mai departe doua blocuri, si vad un cos de gunoi. Bineinteles, cosul era rupt de atasamentul sau de pe stalp, si era plin pana la refuz cu gunoi, capacul nefiind prezent. Si pe cos, scria ,,primaria sectorului 5" foarte reprezentativ....Imi continui excursia. Vad ceva foarte palpitant. Un ,,sarman" care tocmai se ridicase de la cersit intra intr-un magazin. Am asteptat sa vad ce se intampla. Dar a inceput sa ma doara piciorul. Ma aplec si vad o bucata rupta de ziar pe jos cu titlul ,,Bucuresti de bun-simt" apoi zambesc, defapt, in mine, s-a dezvoltat un raset puternic, sarcastic, in spatele caruia se ascundeau multe, multe sperante pentru o viata mai buna intr-o Romanie uitata....Revenind la ,,sarman", acesta a iesit in sfarsit din magazin. In loc de ,,paine cea de toate zilele" avea in mana tigara cea de toate zilele... Foarte urat, chiar si el fura ,,pentru ca ii e foame".....sigur sigur... Off Doamne.. Merg mai departe. Cam acelasi peisaj dezolant, ca intr-o imagine inaintea revolutiei franceze: mizerie pe jos, oameni rai, cersetori cersind de la saraci. De data asta ceva pentru secolul 21: un baiat, imbracat la tol cu un telefon care urla cu manele, bineinteles poluand fonic cu versurile alea dezolante. Privindu-l scarbit incerc sa nu aud. In fine, mai trebuia sa ajung acasa nu ? La ducere pe jos, insa m-am intors cu autobuzul. In autobuz erau altii care ascultau manele tare, se injurau, se scuipau intr-un fel imi pare rau pentru ei ca erau in halul ala de prosti...bineinteles din autobuz lipseau 3 geamuri ( dinauntru ). Ajung in sfarsit in statie, acolo o florareasa arunca apa mizerabila de la flori in strada...pe urma trec pe langa un om care a scuipat, intr-un hal asa, parca din suflet... Mai merg ce merg si ajung in sfarsit in fata usii casei mele intru si spun ,,Casa, ooo dulce casa!"

,,Pugna, non tibi dede!"...

In umbra marelui urs

Stau singur si ma-ntreb
De ce-am plecat de-acasa
Sa fie blestemul
De veacuri ce ne-apasa

Caci n-am gresit cu nimic
Doar cat am patimit
Hulit am fost fara rost
De cei ce i-am iubit

Apus peste apus
Ce iute trece timpul
Si zorile s-au dus
Ce rece bate vantul

Am asteptat infrigurat
Sa ma intorc 'napoi
M-ati judecat, condamnat,
Dar cine sunteti voi?

Caci timpul nostru s-a scurs
In umbra marelui urs
Dar ghearele v-au ramas
In orice-mbratisare
Astazi doare sarutul pe obraz

Dar dati-mi viata 'napoi
Ce-am risipit pentru voi
Uitand de tot si de doi ani de pribegie
Inc-o mie dulce-a mai ramas

Cazut-au frunzele
Le-a risipit furtuna
Unde-s sperantele?
N-a mai ramas niciuna

Un gand subit, nerostit
Ma-ncremeneste-n loc
Ce-am asteptat, ce-am visat
Nimic nu s-a schimbat

Dati-mi viata n-apoi
Ce-am risipit pentru voi
Uitand de tot si de voi
Prieteni de betie
Dintr-o mie cati au mai ramas

Si timpul vostru s-a scurs
La umbra marelui urs
Dar ghearele v-au ramas
In orice-mbratisare
Astazï doare sarutul pe obraz......

Restul va ramane voua sa comentati....

Te prafuise timpul...

Lumea a uitat de noi, si am ramas singuri aici, abandonati, fara nici un respect traind doar din amintirea ca odata eram floarea societatii.....

Singuratatea intr-o lume distrusa

,,Sunt singur aici....nu am pe nimeni care sa ma ajute in vremuri grele, nu am prieteni, nu am familie, decat acele pasari care ma viziteaza din an in an. Decat eu, cerul si pamantul, in

intr-o liniste cutremuratoare, sfasiata din cand in cand de fosnetul frunzelor mele sau al ierbii. In fiecare dimineata, tot singur am fost aici si voi fi mereu, pana cand si timpul meu va fi trecut si iarba va fi imbatranit....."

Ironia legilor

As putea sa numesc prostie pura sau nerespectarea regulilor? Va lamuresc imediat: presupun ca stiti de existenta cabinelor telefonice din Bucuresti; ei bine astazi am vazut ceva ce m-a tulburat foarte tare. Cum mergeam pe strazile orasului, am dat de o astfel de cabina. Pe ea scria ,,afisajul interzis". Ei bine deasupra acestei indicatii era lipit un mare afis electoral. Tocmai capii societatii care ar trebui sa reprezinte un exemplu pentru fiecare cetatean al acestei tari, au dat dovada de o indiferenta crasa. Nu le pasa daca incalca regulile. Si nu ii trage nimeni la raspundere. Si nu numai asta. Au mai fost cazuri in care ,,capii" societatii prinsi fiind bauti la volan sau cu luare de mita, AU SCAPAT NEVINOVATI. Si stiti de ce? Pentru ca ei insisi sunt CORUPTI. Coruptia omoara tara asta. Revenind la subiectul initial consider aceasta ca pe o crima. O crima mizerabila care arata cat de involuati, cat de primitivi prin actiunile lor, sunt unii inndivizi...

Lady in black

She came to me one morning
One lonely sunday morning
Her long hair flowing
In the midwinter wind
I know not how she found me
For in darkness I was walking
And destruction lay around me
From a fight I could not win
Ah ah ah ...

She asked me name my foe then
I said the need within some men
To fight and kill their brothers
Without thought of love or god
And I begged her give me horses
To trample down my enemies
So eager was my passion
To devour this waste of life
Ah ah ah ...

But she wouldnt think of battle that
Reduces men to animals
So easy to begin
And yet impossible to end
For shes the mother of our men
Who counselled me so wisely then
I feared to walk alone again
And asked if she would stay
Ah ah ah ...

Oh lady lend your hand outright
And let me rest here at your side
Have faith and trust
In peace she said
And filled my heart with life
There is no strength in numbers
Have no such misconception
But when you need me
Be assured I wont be far away
Ah ah ah ...

Thus having spoke she turned away
And though I found no words to say
I stood and watched until I saw
Her black coat disappear
My labour is no easier
But now I know Im not alone
I find new heart each time
I think upon that windy day
And if one day she comes to you
Drink deeply from her words so wise
Take courage from her
As your prize
And say hello from me
Ah ah ah ..."

If this song is in english, then I'll speak in english. It is for one of my best three friends: Soricel. Soricel is a great person as this song is. She has a blog, where you can better understand me when I say that she is great.

http://electromud.wordpress.com. Please visit it.

PS1: I hope that you would like the song too.

PS2: The girl before the song is Soricel.

Inca un om bun

Intr-o deplasare la Olanesti, acum un an, am cunoscut o fata. Ulterior am observat ca are cam aceleasi idei cu ale mele si am rugat-o sa faca un text pe care sa-l pot posta aici sa vi-l impartasesc si voua.

Bee spunea...

,,Fericirea e ascunsa in lucruri marunte. Cand ai auzit ultima data cuvintele astea? De mult probabil. Distractiile pustilor din ziua de azi consta in alcool/tutun/manele. Sunt putine persoanele pe care le-am auzit spunand ca se simt bine intr-un coltisor de aer curat, sau poate pe munte intr`o drumetie in fata unor privelisti spectaculoase. Niciodata nu suntem multumiti de ce avem. Vrem bani, bani si iarasi bani. Stateam intr`o seara cu un grup de prieteni si aveam discutii pe diverse teme. La un momendat mai vine un baiat (cunostinta de-a noastra), gen cocalar wanna be. Incepuse sa povesteasca in ce cluburi a mai fost/ ce tipe a mai agatat/ cu ce s-a mai imbatat lately. Atunci am realizat ca e un fel de etalon pt tinerii din ziua de azi. In mod surprinzator nu asculta manele. In alta seara, am iesit cu alt grup de prieteni. Curiozitate, sau poate ca voiam sa vad cum gandesc si altii. Mi-am dat seama cata prostie exista in lumea asta. Am ramas uimita de glumele lor, de felul lor de a privi lucrurile. E grav ce se intampla cu noi si nimeni nu are ochi sa vada asta, sa vada cata prostie zace in unii oameni.Citisem intr-o carte urmatoarea afirmatie : nivelul de inteligenta al planetei ramane constant; numarul locuitorilor creste, si mi-am zis : "Doamne cata dreptate a avut omu` care a scris asta".

In fine,voiam sa ating alt subiect initial. De vreo 3 ani, de cand am inceput sa inteleg si eu niste lucruri elementare, am inceput sa fiu ecologista. Bine, poate e mult spus. Ideea e ca respect natura si am pretentia ca si prietenii mei sa faca acest lucru. E trist ce facem cu tara noastra si nu numai. Se intampla si in alte tari bineinteles.

Eram prin clasa a opta, si la ora de dirigentie am rugat`o pe profesoara sa-mi acorde si mie juma` de ora pentru ca voiam sa`i pun si pe colegi in tema cu ecologia; macar sa vada putin ca trebuie sa respectam natura. M`au huiduit si umilit bineinteles. Eram atat de revoltata ca sunt atat de superficiali...mai tarziu am inteles eu ca nu toti sunt deschisi la minte. Ce pot sa spun mai mult... Am vazut pana si in creierul muntilor, cand eram plecata in drumetie gramezi de deseuri. Acolo unde nu te astepti, gen "stai ma ca nu sunt atat de needucati incat sa-ti arunce sticla de bere aici unde e atat de frumos". E atat de trist ca multi nu au ochi sa vada decat lipsa banilor in loc sa vada alte realitati strigatoare la cer. In curand nu o sa mai aiba unde sa-si cheltuie banii mult doriti. Ne facem rau singuri. Si de obicei nu`mi place cand am dreptate."

Mugur de fluier

Imi simt sufletul mugur de fluier

Ce-a doinit cantec cu suier

Pentru zilele ce-au fost trecute

Pentru noptile negre si slute

Am pornit cu roua-n picioare

Ca sa cant un cantec de soare

Pentru zilele ce au sa vie

Pentru noptile cu iasomie

Freamatul apelor,

Si fosnetul codrilor

In ele ma regasesc

Si sufletul mi-l incalzesc

HEI HEI VERDE E IARBA,

SOARELE-I SUS PE CER

HEI HEI DUSA E IARNA,

CU DINTII EI DE FIER.

[pentru guitar guy M, si pentru toti cei ce apreciaza aceasta melodie]

Nu stiu de ce, dar apreciez enorm melodia. Sunt un mare fan Pheonix. O cantam, noi cei multi de obicei noaptea sau la apus in sala de muzica = Tabara Durau=

Si iata ca fac o comparatie cu alte genuri de muzica. Din cate am observat nu prea se mai fac melodii despre codri, despre iarba sau pur si simplu despre un copac. Compozitorii sunt mult mai ocupati cu ,,dragostea". Nu zic sa nu se faca melodii cu asa ceva numai ca in orice hit in care te uiti gasesti numai ,,soarele meu, viata mea, iubire, nu uita de mine, etc ". Melodiile simple sunt pe cale de disparitie. Acum cativa ani domeniul muzicii era sacru, inca mai este pentru cei care apreciaza melodiile intr-adevar bune. Exemple: ,,Vremuri", ,,In umbra marelui Urs", ,,Fata verde" , ,,Amintire cu haiduci", ,,Pisica neagra" si multe altele.

Iarasi, oamenii au uitat de bucuriile simple, majoritatea indivizilor indreptandu-se catre domeniul execrabil al manelelor. Practic, ne uitam pe noi insine, ne uitam radacinile si mandriile tarii, indoctrinati fiind de aceste zgomote absurde si aceste versuri mizerabile sub numele de manele......

Prostia dauneaza grav sanatatii

Astazi am plecat intr-un ,,pelerinaj" prin Bucuresti. Eram in autobuzul 226, urcam dealul Academiei. Era coada de masini deci puteam sa stam (noi, cei din autobuz ) sa admiram peisajul urban. Pe marginea opusa a drumului se ,,lucra". Erau 5 sau 6 muncitori nu mai stiu exact. Spatiul de lucru era delimitat cu o banda galbena. Inauntru, unul dintre muncitori il plimba pe celalalt cu o roaba, excursia terminandu-se cu aruncarea calatorului intr-o movila de nisip. Desigur, ritualul nu se termina fara respectul aratat de ceilalti muncitori exprimat prin rasete. Bineinteles cameramanul a inregistrat tot cu telefonul sau. Singurul lucru pe care il regret e ca nu am avut camera la mine ca sa va pot impartasi si voua aceste minunate momente din ,,viata la zoo".

Ma inspaimanta cata prostie au aceste specimene. Ma intreb: chiar o fi placerea lui sa fie plimbat intr-o roaba? Are roaba ceva special si noi nu stim? Oare suntem noi mai putin dezvoltati?. CAND EI AR TREBUI SA MUNCEASCA, ISI BAT JOC. IN ULTIMUL HAL. Si nu numai asta. Sunt nenumarate cazuri de prostie depistate de mine, presupun ca si de voi. De aceea TARA ASTA SE DUCE DE RAPA. PROSTIE, EGOISM, INDIFERENTA si multe altele......

Va rog, daca ati citit fragmentul, daca doriti sa comentati, scrieti si voi ,,povestiri de noapte" poate le vede cineva si se trezeste.........dar sperantele mele s-au risipit de mult......vorba unei prietene ,,Avem o tara frumoasa, pacat ca e locuita".............

In scara unui bloc

,,-oooooh pe ce am calcat?

-Stai linistit.....sunt decat seminte la intrarea unui bloc "= convorbire intre emisfera cerebrala stanga cu emisfera cerebrala dreapta, ambele ale mele bineinteles...

Sau pot spune: -Mama, I'm coming home

-Are you kidding me? home? this?!

In cele din urma am aflat ca cei ce au mancat seminte locuiesc in acest bloc.. Restul va ramane voua sa comentati......

Padure nebuna

1. O vara intreaga m-a tinut padurea

Cu fata in iarba si gandul aiurea

Iar acum in toamna, la plecare

Se tanguie ca ma rup din inima ei si o doare

R: Padure, padure nebuna

In fiecare noapte cu luna

Voi rataci fara tinta agale

Ca o frunza manata de vant pe potecile tale

2. In fiecare noapte de iarna

Umbra mea alba va veni sa se-astearna

Ca o ursoaica cu puii ucisi

La umbra stejarilor pradati de frunzis

R: Padure, padure nebuna

In fiecare noapte cu luna

Voi rataci fara tinta agale

Ca o frunza manata de vant pe potecile tale

3. In fiecare dimineata

Uneori ca o umbra, alteori ca o ceata

Ca o negura sau ca o bruma

Voi veni, voi veni, nu te mai tangui padure nebuna

R: Padure, padure nebuna

In fiecare noapte cu luna

Voi rataci fara tinta agale

Ca o frunza manata de vant pe potecile tale

Este un cantec incredibil de frumos, fata de acele manele care ma scarbesc pe zi ce trece. Puteti sa-l cautati pe youtube. Mie imi place versiunea cantata de Ursul Trubadur.

[cantecul l-am scris pe blog in cinstea celor 3 prieteni ai mei ]

Si alte fotografii...

sper sa va placa

Nepasare...

Am spus mai devreme ca unii oameni nu se bucura de lucrurile simple. Consider ca unul dintre acestea il reprezinta padurea. Pe langa faptul ca apreciez fiecare copac si fiecare frunza dintr-un codru eu il si respect. Ce este mai frumos decat sa mergi acolo si sa inspiri aerul acela pur departe de poluarea urbana, departe de griji si de nevoi? Dar NU. TOTAL NU. Asta sugereaza, prin comportamentul lor, acei indivizi care se duc cu masina ,,la padure": gratarel, manele si un joc de table. Dupa aceasta ,,distractie" ramane PRAPAD. Am fost socat cand am intrat in Zavoiul de la Arges si am gasit numai sticle, seminte, pachete de chipsuri si conserve. Sunt revoltat. Trateaza cu atata indiferenta si nepasare.....chiar in tara lor. Si dezastre precum acesta nu numai acolo am vazut. Acesta l-am dat ca pe un exemplu. Sunt multe locuri asemenea din pacate. Si padurea tace....saraca nu spune nimic si sangereaza.....sangereaza in liniste..... Ma intreb de multe ori ,,oare chiar nu le-o pasa? Chiar nu au nici un pic de constiinta?"

Alt lucru dureros l-am vazut la Cetatea Neamt. Acolo trebuia sa urci pana la cetate prin padure. Langa drumul ce ducea sus era un mare panou pe care scria ca aruncarea gunoaielor este strict interzisa. ,,Mda....sigur, cum sa nu?". In primul rand intr-o tara civilizata lumea ar sti din propria inertie sa NU arunce gunoaiele pe jos si nu ar fi nevoie de semne. In al doilea rand iarasi reprezinta o lovitura grea aruncata padurii...........

Originea blogului

Am creeat blogul ca un loc unde sa stam, sa ne mai gandim un pic asupra lucrurilor, asupra a tot ce facem si a tot ceea ce am facut. Lumea nu mai este cum era. Oamenii sunt indiferenti, fiecare gandindu-se numai la el. Am uitat toata frumusetea vietii si tot ce ne intereseaza sunt banii.

Ei bine, am dedicat aceste cuvinte unora dintre oameni deoarece inca exista indivizi carora le pasa de acele cateva lucruri simple si se bucura de ele zi de zi.

Eu sper ca cititorii blogului meu sa se regaseasca printre acei oameni sau daca nu sa incerce sa mai cugeteze asupra vietii si asupra tuturor bucuriilor simple dar semnificative.